Despre

Despre noi

Primul centru de îngrijiri paleative din municipiul Suceava a fost inaugurat ieri. Amplasat în zona fostei pensiuni Jenica, în apropiere de baza celor de la Direcţia Domeniului Public, Centrul „Sf. Mucenic Zenovie Doctorul” este o investiţie privată, prima de acest fel a firmei Ritmic Medical.

Costel Corneanu şi Constantin Cojocaru, oamenii care au pus bazele acestui proiect, spun că deviza după care va funcţiona centrul este „pacienţii să fie îngrijiţi cu dragoste”.

„Ne-am gândit că şi noi avem părinţi şi poate la un moment dat nu vor putea să se mai descurce singuri şi vor avea nevoie de îngrijiri din partea unor oameni de specialitate. În plus, sunt foarte mulţi suceveni plecaţi la muncă în străinătate şi părinţii le-au rămas acasă, iar noi le venim în întâmpinare dacă este cazul”, au explicat cei doi acţionari ai centrului de îngrijiri paleative.

Investiţia de 1,1 milioane de euro este una dintre cele mai moderne şi are 43 de locuri în camere cu unul sau două paturi. Desfăşurată pe o suprafaţă de 1.918 mp, clădirea dispune de o terasă pe care bolnavii pot ieşi cu tot cu pat.

În perioada următoare, în curtea centrului va fi amenajat un parc în care pacienţii să se poată plimba.

Centrul „Sf. Mucenic Zenovie Doctorul” Suceava va funcţiona cu un număr de 46 de angajaţi, respectiv 17 asistenţi, 17 infirmieri, 4 medici cu pregătire multidisciplinară, un kinetoterapeut, un psiholog, un asistent social şi un preot, în timp ce partea administrativă va fi asigurată de 4 persoane.

Managerul clinicii va fi Ioan Crap, iar director medical este medicul Daniela Potorac.

Pentru a da viaţă acestui proiect a fost nevoie de o muncă de aproape un an şi jumătate, perioadă în care au fost obţinute şi toate avizele necesare, şi acestea nu au fost deloc puţine.

Clinica este dotată cu aparatură de ultimă generaţie, dar şi cu o ambulanţă proprie, tip A, achiziţionată din Germania.